De fiecare data cand e sa ies cu vreo colega sa ma mai plimb si eu mama o ia razna.. adica dupa ea acea colega nu e doar o colega din cauza ca ies cu ea sa ma plimb, si incepe sa-mi faca treptat viitorul impreuna cu ea si ma enerveaza la culme chestia asta, chiar daca ea zice ca o face in gluma.. gluma gluma, dar pana cand ?? Si ma intreba Mihaela daca a zis ceva mama ca am iesit cu ea, iar eu i-am spus cum e mama, i-am zis ce-am zis si pana acum in postul asta. Consecinta ca i-am spus ? Am speriat-o.. de fapt, ea zice ca o sperie faptul ca i se face viitorul.. cred ca am speriat-o in multe feluri! Mai intai cand i-am spus ca o iubesc, apoi ca ii spuneam tot mai multe cuvinte frumoase, iar acum cu mama care ne face viitorul impreuna fara sa conteze ca e sau nu doar o colega.. pentru mine nu e deloc doar o colega, dar eu pentru ea sunt un coleg, ma rog, mai mult de-atat: un prieten foarte foarte bun. Si am speriat-o cu felul meu de-a fi, cu ai mei, cu tot.. si nu stiu, dupa acea prima intalnire doar noi doi a inceput sa fie altfel.. nu mai e cum era inainte.. inainte imi dadea multi zambarici din aia pe mess care semnificau o imbratisare, acum nu prea mai imi da.. inainte imi zicea ca ii era dor de mine, acum nu mai sper sa mai zica asa ceva.. simt ca se retrage incetisor inapoi in viata ei in care nu eram si eu. Mi-e rau.. nu demult am realizat ca toate sentimentele astea imi fac rau si fizic, nu doar emotional (psihic ??)! Imi zicea candva ca nu o voi pierde niciodata, insa.. nu stiu, simt ca devine tot mai tacuta, tot mai distanta.. am pierdut-o din clipa in care am cunoscut-o, si abia acum incep sa realizez asta! Mi-e tot mai dor de ea.. ii simt lipsa tot mai mult.. mi-e frica si mi-e rau! O parte din mine zice sa las lucrurile sa se desfasoare, alta parte imi zice sa renunt.. mai toata viata am renuntat, pot spune ca mi-am facut un hobby din renuntare! Stiam ca va veni si clipa cand toata iubirea care i-o port va incepe sa se transforme in suferinta, durere, in negru! Dar parca vine prea repede..
Am pierdut-o din clipa in care am cunoscut-o..
februarie 23, 2007 la 4:24 pm (Viata, iubire, parinti)
luizadragomir a zis,
februarie 23, 2007 la 5:01 pm
Asa sunt parintii, nu-ti face griji, vor sa ne marite, sa ne vada la casa noastra, incep sa se simte batrani si vor nepotei
nu poti sa-i condamni. Iar nici pe prietena ta n-o poti condamna ca se sperie ! Al naibii de infricosator sa stii ca parintii intra peste relatie si incep sa hotarasta ei vrute si nevrute. Nu mai ai control asupra ce vrei sa faci, nu mai ai control asupra baiatului 
(ca doar de’, asculta de parinti) Mai tin minte cand ai mei si ai lui S s-au intalnit si cica ca vb. despre cum sa ne ia un apartament, despre cand vin copii ?! WTF ? M-am ingrozit. Incepusem sa-i zic lui S ca parca n-as mai vrea sa ne vedem asa de des si ca merg lucrurile mai repede (de fapt parintii mergeau) Cel mai bine e sa-i comunici toate astea pe un ton foarte vesel, in genul : “Uite ce le mai trece si la astia batrani prin cap !” si sa radeti impreuna de ei.
)
Mie imi pare ca tu o iubesti pe fata asta foarte mult, dar stii ce? fetele simt disperarea !! si nu le place deloc. Le place sa le curtezi, sa te tii dupa ele, etc. dar sa nu ii dai de inteles ca fara ele ai murii… not good. Ar trebui sa te arati mai increzator in sine, ca stii ce vrei de la viata. Asta ii face pe barbati cu adevarat atragatori
Incearca sa te detasezi un pic, si o sa fie bine. Din cate am inteles si ei ii place de tine, doar ca e confuza. (si fetele, sa fim sinceri, nu stiu de multe ori ce vor cu adevarat
luizadragomir a zis,
februarie 23, 2007 la 5:03 pm
btw, mersi frumos de comentarii
!!
woofy31 a zis,
februarie 23, 2007 la 5:39 pm
I-am spus chiar pe un ton funny de ai mei, dar.. ea n-a parut catusi de putin amuzata
Si inca ceva: cand am cunoscut-o tocmai se despartise de un asa-zis boyfriend, insa in acelasi timp ii placea (si inca ii mai place) de un tip cu care vorbeste pe net, si nah, imagineaza-ti cum ma simt.. adica mi-a spus ca si-ar da viata pentru mine, dar pe de alta parte ii place mult de baiatul ala de pe net care e si la distanta de ea, nu ca mine care stau in acelasi oras cu ea 
ce sa mai zic.. cred ca imi voi mari lista de esecuri si refuzuri cu inca o persoana 
ar fi a sasea 
( nu stiu.. deocamdata zac ca o leguma stricata si ma stric tot mai mult.. uneori imi doresc sa fiu ca acei oameni carora le zicem roboti.. fara visuri, fara sentimente, fara nimic.. macar as sti un lucru si gata!
gupil a zis,
mai 27, 2007 la 4:50 pm
Cunosc povestea. Si parintii mei isi fac deja planuri. De fapt vor nepoti. Eu nu sunt prea entuziasta de idee, de fapt nici nu stiu daca vreau vreodata copii… Ce aiurea, nu?
…A, si eu am pe cineva cu care vorbesc pe net, la distanta… indiferent de ce relatii prin apropiere exista…